Camille St. Saens - Danse macabre

Piesele clasice puse de Ema mi-au amintit de compozitia clasica care la propriu m-a bantuit (si inca o mai face) zile intregi dupa ce am aflat-o. Unde am aflat-o? In studioul unui tip care comercializeaza scule audio high-end. A fost unul din putinele momente din viata mea cand pur si simplu am impietrit si nu am reusit sa scot niciun cuvant, sa am nici o reactie, putea totul sa ia foc in jurul meu si tot nu ma miscam.

Ce inseamna sa captezi o reprezentatie unica si sa o redai la calitatea originala. Imaginati-va ca daca mergeti la ateneu si ascultati o interpretare si vi se pare decenta, exista alte cateva interpretari ale unor orchestre legendare, momente unice in timp, care pur si simplu v-ar taia rasuflarea. Ma refer la implicare, la sentimentul ca esti in melodie, ca acei 20-30 de oameni, fiecare cu instrumentul sau, sunt defapt o singura entitate, o mica forta a naturii specializata in a te emotiona puternic. Tehnic, ai nevoie de mult talent, pasiune extrema (cei cu teatrul de pe aici vor intelege cu siguranta), sincronizare, scule bune, acustica pe masura. Totusi in acel moment in care esti vrajit, nu mai constientizezi nimic tehnic, ci esti "furat" de muzica si dus aiurea-departe. Cred ca tine si de intamplare, noroc. Unele performante sunt unice si de nerepetat.

Am facut aceasta paranteza in ideea ca atunci cand va place ceva, sa nu va opriti sa cautati cea mai buna versiune a ce va place pentru ca va adauga o noua dimensiune la ce va place deja.

Miezul noptii soseste (cele 12 note de harpa la inceput), ai un mic ragaz, cand deodata moartea isi face aparitia. Mi se par nebunie curata primele note de vioara, chiar nu stiu cum a reusit Saens sa-si imagineze ca o vioara poate fi asa .. draceasca. Acest solo este un fel de precursor al chitarii rock ..
Moartea cheama la suprafata toate creaturile noptii, parca le si vezi cu carpe ferfenite pe oasele descarnate cum se smulg din pamant si se prind intr-un dans. Ritmul se tot schimba pe masura ce noi si noi creaturi apar. Nimic nu poate controla lumea de dincolo, deja am impresia ca orchestra a pierdut controlul. Ce alta piesa clasica iti induce adrenalina? Totusi, la un moment dat viorile se domolesc .. sa fie amintiri din viata trecuta care revin in spatele orbitelor goale ale participantilor la dans? Emotii care nu au fost uitate, momente duioase alaturi de cei dragi, acea senzatie de dor pe care o poarta unele vise? Aceasi vioara, cu totul alt sunet, cu totul alta emotie. Dar de ajuns, inapoi la dans, moartea intervine cu un vartej accelerat de miscare. Sunetul oaselor este acum evident, creaturile se incing iarasi in dans. Si iarasi vioara draceasca ii pregateste pentru momentul culminant. Orchestra acumuleaza tensiune. Si apoi se dezlanturie. Ce dinamica! Creaturile se prind intr-un dans frenetic, nestapanit. Simt ca se apropie zorii zilei si ca in curand dansul lor va trebui sa ia sfarsit. Lumina creste. Creaturile incep sa se adune intr-un vartej care deschide pantecele pamantului. Multe zboara aiurea adapostindu-se de lumina. Prima raza de soare. Dansul s-a terminat ... Sigur? (vioara de sfarsit este un fel de .. va continua)



PS. Poate odata ne strangem pentru o auditie de calitate