miercuri, 29 septembrie 2010

Lambchop -- Nothing but a blur from a bullet train & Steve McQueen

Iata doua piese din 2003 produse ca acompaniament contemporan la dupa mine superbul film mut "Sunrise", din 1927, al lui Friedrich Wilhelm Murnau (pe care l-as lua pe o insula pustie).

Desi acompaniamentul "de epoca", initial, al filmului e cu totul diferit (dar fermecator de asemenea), versiunea contemporana a celor de la Lambchop mi se pare un caz rar de aproape deplina potrivire in suflet cu filmul... Pe mine m-au vrajit!

Prima piesa este acompaniata, vizual, si de un set de fotografii care, iarasi, parca prind incarcatura filmului, deci aici avem o impletire tripartita, desi seriala in timp - film original, acompaniament ulterior si album foto final:



A doua piesa ii arata live pe interpreti:

7 comentarii:

Ema spunea...

din pacate nu am vazut filmul :-( si nici nu-l gasesc pe DC dar o sa dau de el la un moment dat; nu e prima oara cand as vedea filme de care am auzit pe blogul nostru
muzica asta parca ma face mai usoara :-)

vlad popic spunea...

Chiar daca pe DVD expérienta este, desigur, diferita, daca ai rabdare si nu te deranjeaza click-urile multiple, filmul este, pe bucati, aici:
http://www.youtube.com/watch?v=m6t0DCtIOBA - prima parte;
http://www.youtube.com/watch?v=3zbEoyG02Hw - a doua parte;
etc - poti vedea in meniul din dreapta si restul
din fericire, filmul este insotit de acompaniamentul audio original ;-)

vlad popic spunea...

am plans la filmul asta... in viata mea, au mai fost cateva (pe degetele unei maini) cu impact asemanator

Ema spunea...

il vad asa pe youtube, m-ai convins, desi cred ca eram convinsa de la inceput :-)

vlad popic spunea...

as fi curios ce impresii iti va lasa :-)

Ema spunea...

deci l-am vazut; e impresionant intr-adevar; treci prin toate, pe la-nceput am plans, apoi m-am trezit ca rad cu lacrimi la secventele de la coafor, m-a incantat muzica de la fotograf vesela ca niste clopotei, apoi mi-a inghetat zambetul de frica si la sfarsit am rasuflat linistita la un final previzibil dar dorit :-) ce de sentimente poate transmite prin mimica, muzica, regie... minunat; nici nu-i trebuie cuvinte

vlad popic spunea...

Daa! Cred ca nici nu se putea descrie mai bine! Cred ca am trecut prin aceleasi senzatii, cu mentiunea ca acolo unde-a inghetat zambetul de frica, eu am avut si o crispare de revolta, pentru ca finalul, desi previzibil, cum spui, imi era atat de dorit incat asteptarea in sine ajunsese sa ma... tracaseze... Oricum, o extraordinara dilatare a timpului! Si la sfarsit, rasuflarea linistita a fost insotita si de cateva lacrimi de bucurie :-)

Trimiteți un comentariu