luni, 18 octombrie 2010

alone again (naturally) - gilbert o'sullivan

vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti atat de tristi ca veti pierde ceva desi acel ceva nu-l aveti? suna ininteligibil , stiu, dar cam asa ma simt eu acum...

8 comentarii:

Cata O spunea...

asta e un fel de culmea uitarii..sa pierzi si ceea ce n-ai... dar e foarte credibil pentru mine.. e acel sentiment nedefinit ca esti nefericit si nu sti de ce, nu sti pe ce sa pui degetul, pe cine sa te razbuni.. ma rog, pentru asta mai gasesti.. dar drumurile se ineaca in ceatza.. boi trag din greu un car incarcat cu butoaie.. si nici macar nu sti ce e in butoaie.. e pulbere, gata sa explodeze, sau e smoala care te-ar naclai si mai tare in glodul drumului de s-ar varsa ?

Ema spunea...

thanks Cata! deci mai exista totusi cineva care simte asta...

vlad popic spunea...

nici nu as mai avea prea mult de adaugat la ce a spus John, mi-a luat-o inainte si il felicit !:-)

Adaug doar o parere, ca poate inexplicabilul are uneori drept sursa tocmai faptul ca ceea ce nu avem dar pierdem e o potentialitate (pardon my French, dar nu-mi vin cuvinte mai scurte), o deschidere, ca o bifurcatie (de fapt multi-furcatie) care uneori se poate brusc ingusta...
Si perspectiva ingustarii ne intristeaza...
Sau de fapt deja am apucat-o pe una dintre cai, iar ceva, o schimbare oarecare (aparenta sau nu) ne poate naste temerea ca acea cale nu va mai putea fi urmata as such si fie va fi schimbata, fie va fi contaminata treptat aproape imperceptibil cu altele...

De cate ori nu am simtit asa ceva, legat de aproape orice, de la lucrurile cele mai neinsemnate precum o cana ieri cu toarta azi fara, pana la unele mult mai ... mai

Liliana spunea...

uneori ne cream si noi iluzia ca ceva/cineva este al nostru, pentru ca apoi sa avem sentimentul ca l-am pierdut si sa suferim...cand in realitate nu a fost niciodata al nostru
insa e bine ca tu constientizezi ca nu-l ai, altii au avut parte de lectii mai dure...te felicit

Ema spunea...

eu insa sunt la polul opus, parca toata viata nu am nimic, niciun loc in care sa ma odihnesc, niciun umar pe care sa pot lasa macar pentru o clipa greutatea capului, nicio clipa de nonsens, in privinta oamenilor nici macar n-am incercat sa ma amagesc vreodata, poate si de aici un soi de tristete perpetua in mine, in privire, in gesturi, chiar si in personaje

vlad popic spunea...

orice as mai scrie ar insemna sa reiau ce-i mai sus... fata de care pur si simplu nu am nimic de adaugat sau de sters...

Cata O spunea...

@Ema mainly
totusi gaseste resursele sa faci ceva cu sentimentul asta, sa-l explorezi.. uite eu de exemplu asta vara am cules o multime de scoici imperfecte.. cineva mi-a spus.. mi-ai dat o scoica sparta.. si eu i-am zis.. asa trebuie sa fie.. in fine, e tangibil subiectului.

Liliana spunea...

@cata
foarte draguta comparatia cu scoicile...ar fi bine sa respectam si la nivel de oameni aceste principii...

@ema
trecerea de la a avea nimic la a avea totul poate fi la nivel de secunde, depinde de perspectiva; eu pe de o parte te-as trage putin de urechi ca nu stii sa apreciezi la adevarata valoare ceea ce ai, pe de alta parte sunt de acord cu cata ca in domeniul vostru aceste sentimente ajuta foarte mult; insa sunt sigura ca vei pastra mereu controlul

Trimiteți un comentariu