nu stiu de cate ori ati fost fericiti cu-adevarat si ati crezut ca mai mult de-atat nu va mai putea fi vreodata... eu de foarte putine ori; asa am simtit in aceasta seara ascultandu-l pe Nicola Piovani impreuna cu minunatul sau quintet de tineri muzicieni - am ascultat ca prin transa si am vazut la fel pentru ca totul avea lucirea magica a lacrimilor pe care nu le puteam opri - a fost perfect: cu parul lui alb si rebel, cu toata pasiunea alunecand din degete pe clapele pianului pentru a-l face sa sune asa cum nu l-am mai auzit vreodata...
cu minunatele povestiri...
atunci cand omul a ingropat oboiul la care cantase toata viata, muzica a iesit din pamant sa-l urmareasca; si ce bine ca ne urmareste si azi!
pacat insa ca nu vom mai avea parte vreodata de aceasta imbinare fermecatoare intre filmele lui Fellini si muzica lui Piovani
3 comentarii:
Excellent, merci Ema et bravo pour le concert !
Cat dor mi-ai facut de Sala Radio... cate amintiri ! ...
Melodia de aici, cred ca as fi postat-o daca mai intarziai mult... ;-))
sala radio chiar mi-a placut, m-a surprins placut, a fost renovata avea scaune noi tapitate intr-un verde deschis crud ce se-mbina frumos cu lemnul peretilor si al scenei si si-a pastrat acea acustica superioara altor sali de concert de la noi; cocheta, fermecatoare; cu siguranta a contribuit mult si muzica la aceasta impresie :-)
cum nu am vrut sa acaparez blogul cu muzica lui Piovani am pus in acelasi post si impersiile de dupa concert
Excelent ! Eu am vazut-o ultima data acum vreo 5-6 ani, cand parca nu era renovata si scaunele nu erau verde crud... Dar acustica, oh da !
Cu impressiile, ma asteptam ! ;-)
Mi-a placut mult ultimul video, atat partea de sunet, evident, cat si setul de imagini, dupa parerea mea inspirat alese :-)
Trimiteți un comentariu