duminică, 28 noiembrie 2010

Queen -- Keep passing the open windows & One year of love & Play the game

Cu totul in paralel dar nu mai putin pregnant, cumva in alt registru, but not unrelated...

Aici tot cumva à propos de timp... desi perso oscilez mult mai putin decat ar transpare de aici...



Sau tot à propos de timp, de dilatarea lui :



Dar poate ca de fapt privit sub un anumit unghi totul e un joc, pana la urma, al umbrelor, al iluziilor, al parfumurilor -- everybody play the game :



Spre final deja imi vine sa zambesc, pentru ca iata am vazut o raza de soare si am auzit niste pescarusi ;;-)
Si pentru ca en fin de compte ce e rau sa iubim zapada, frigul si caldura, avioanele si casutele ? :-)

4 comentarii:

Ema spunea...

cu tot regretul tre sa-mi recunosc incapacitatea: eu piesele queen nu prea le pot asculta pana la capat, punctul in care renunt e undeva intre 60-80%; imi plac, sunt frumoase, au mesaj dar nu le pot asimila...
imi aduc aminte de lalele: sunt flori frumoase,le apreciez, dar n-as vrea sa le primesc; poate pentru ca in copilarie aveam casa plina de lalele - gen 200 de lalele de ziua mea (de.. era anotimpul lor si toata lumea venea cu lalele) iar eu speram mereu in secret sa primesc macar intr-un an muuulte muuulte alte flori
poate asa si cu queen, era anotimpul lor, mereu muzica lor dar...

Ema spunea...

dar intr-un an seara, cand deja era liniste si toata lumea plecase, am primit magnolii... am plans minute-n sir uitandu-ma la ele si mama plangea langa mine; le pusesem in camera mea pe birou si amandoua stateam in pragul usii si le priveam printre lacrimi; eram numai noi doua... nici nu stiu de ce plangeam... ca in sfarsit nu mai primisem lalele, ca primisem florile preferate fara sa spun cuiva ca astea sunt, ca pentru mine erau ca sacrificiul suprem pentru ca nu le-as fi rupt niciodata, pentru ca stiam ca pana dimineata toate aveau sa fie uscate si fara parfum iar eu nu voiam sa dorm ci doar sa le privesc... dar nu! atunci plangeam de fericire in ciuda a tot

vlad popic spunea...

Foarte emotionanta istoria ta... elle m'a bcp touché...
Eu cred ca am trait ceva foarte similar cu stilourile, cu penitele lor, mai precis... Mereu cei din jur, stiind ca-mi plac, imi faceau cadou din acelea asiatice cu penitele mici si ingropate... pe care le detestam si le rupeam... Ca urmare, primeam altele, tot asa, sau din acelea cu penitele drepte, seci... pe care iar le rupeam... Pana la un moment dat cand am primit ("mostenire de familie", de fapt), un superb Pelikan din alt secol, cu penita de aur, din aceea ingusta sus, unde iese din stilou, si lata in jos, cu anumite inscriptii, usor adancite, dar de o discretie incredibila, iar stiloul cu forma rotunjita, ingustanda catre capete, doar usor ingustanda, aproape imperceptibil... Adica, fara sa se stie, mi s-a facut cadou exact stiloul preferat... Caruia la un moment dat i-a cedat pompita de reincarcare... Dar pana atunci stateam ore in sir, in noapte, sa caligrafiez cu el...

Dar sa stii ca simt bine ce spui cu Queen... Eu pana acum nu foarte mult timp cum ii auzeam intram asa intr-o stare de nervozitate de nu mai puteam sta locului... nu ca de obicei, ci mult mai rau, chiar in picioare fiind simteam ca nu pot sta... Insa cu timpul am inceput sa am momente -- doar momente -- cand parca sunt ei (el, de fapt)... In rest, nici acum nu rezist sa ascult, altfel decat dansand pana in tavan... pentru ca tot asa, imi da o stare de agitatie...

Cata O spunea...

apreciez si raritatile astea.. dupa raritatile cash, chiar daca nu prea ne plac.. ne deschid.. nu ne plictisesc.. sunt extraordinare. e ca si cand ai asculta muzica noua in fiecare zi. idealul meu ascuns.

Trimiteți un comentariu