O altfel de ilustrare la filonul cover-urilor in alteritate...
Aici o adaptare dupa o faimoasa piesa de la sfarsitul secolului al XIX-lea...
Atatia au cantat piesa aceasta, inclusiv vocal (Bluetones, Joni James, Walter van Brunt, John McCormack, Frank Patterson etc etc etc), incat o simpla cautare dupa titlu trece parca printr-un secol de muzica...
bineinteles ca in acest weekend insorit n-am putut sta departe de munti; stiu ca poate nu sunt cei mai frumosi dar cu siguranta sunt cei mai dragi mie :-) am admirat rasaritul peste Bucegi si apusul de la Vidraru si o ploaie de frunze rosii pe drum prin padurile Pietrei Craiului - apropos Busu, Craiul s-a cam inrosit acum
ma tot gandeam de ce-mi place atat de mult la munte, care sunt sforile care ma trag mereu acolo: sa fie libertatea, sa fie frumusetea, sa fie linistea?... probabil ca toate 3 am avut chiar revelatia ca experienta de a urca pe munte seamana destul de mult cu una erotica... respiratia accelerata, inima galopand, pulsul prin urechi, picaturi de transpiratie alunecand printre omoplati pe sira spinarii si din causul gatului pana-n buric, acea senzatie ca desi esti obosit iti place prea mult ca sa renunti, vantul care-ti zbarleste pielea pe ceafa si-ti da fiori, adrenalina pericolului resimtit la cate un hau dar si siguranta data de niste bocanci bine stransi pe glezne, pielea zbarlita de hainele umede etc; bineinteles, nu-i acelasi lucru, dar am fost uimita sa vad cate au in comun
prin periplurile mele montane de weekend am intalnit tot soiul de personaje; printre ele, la o cabana accesibila cu masina, o fata blonduta, proaspat coafata, in blugi cu talie joasa care-i lasau mare parte din spate gol, bluza decoltata peste sutienul buretos, bolero scurt, cizmulite bufante - o bombonica de fata; m-am intrebat ce foc cauta acolo, vrea sa experimenteze aventura intr-o cabana neincalzita, sa urce pe munte cu sutienul ei push-up?! chiar imi placea fata si spre bucuria mea a fost suficient de isteata incat sa urce repejor cu iubitul ei in Q7 si sa-si caute destinatii mai ofertante
s-o postam repede si pasta, ca in 2 saptamani mai sti, poate ninge.. sau poate vine vara.. depinde, atata va spun, depinde ! of of, vai vai.. a venit toamna.. mai mai :)
In aceasta seara am ajuns, dupa multi multi ani, din nou la Sala Radio, care imi mangaiase atat de mult sufletul in beciul Evului Mediu !...
Si acolo, printre altele, aproape am plans din nou la ceva care m-a mai facut sa plang nu foarte demult, la cinéma de aceasta data... Mi-a placut enorm Mélanie Laurent... impreuna cu toate "efectele"...
Inchei pe moment seria compozitorului de mai inainte, cu o noua sinestezie a aceluiasi regizor indragit necunoscut... dar al carei nume-mi evoca un loc foarte foarte foarte foarte drag mie dintr-un oras la fel de drag... Acolo estul, vestul, evul mediu se intrepatrund in one snapshot...
intai, o compozitie dintr-un film omonim, al cuiva foarte drag mie, desi, paradoxal, nu i-am vazut complet niciun film... M-au atras insa imediat muzica, decorurile, jocurile de lumini, atmosfera fotografica, usor dark-sentimentala...
apoi, o alta compozitie, usor nelinistitoare, desi aparent calma...
si enfin una mai jucausa, desi de fapt nostalgica, dintr-un alt film al aceluiasi maestru, prenumit... tam tam tam... Rainer Werner Fassbinder...
Plecand de la un scurt-metraj al maestrului ce a bantuit un pic blog-ul in ultima vreme, am ajuns la un alt compozitor drag mie, aici cu o piesa asociata unei scene pentru mine de un dramatism sfasietor, din filmul respectiv...
Intai, piesa telle-quelle :
Apoi scena, pentru care (ca de altfel pentru tot filmul) nici n-am avut nevoie de traducere...
Raspund aici de maniera, sper, mai convingatoare, provocarii lansate de John intr-un comentariu ("mister, mister") la un post de-al Emei, cu niste piese dragi mie din tinerete, in duet :
Intai una de début de zi :
Apoi alta de faima si singuratate :
Si una saltaret-contradictorie :
In fine, una pentru suflet, cu nisipul scurgandu-se in fum... to take your hand...
daca suna ca melodia dintr-un spot dragalas (fara oameni:D) de la Orange, aceea este...:) nu am postat-o atunci ca nu i-am dat prea multe sanse, insa azi am aflat surprinsa ce succes are si ca nu se gaseste pe nicaieri:) vad ca cineva si-a facut mila si a pus-o pe iutub
Asta-seara am calatorit cu monoplanul in usoara tresarire a ierbii verzi multi-nuantate... care m-a purtat intr-un periplu-vertij in timp, la un fel de sequel... la recent-amintitul, de Ema...
tocmai ce am venit de la film si nu ma pot gandi decat la muzica de film :-) aici o mostra superba dintr-un film pe care l-am urmarit cu rasuflarea taiata desi nu se-ntampla mai nimic...genial film; si acum imi zbarleste pielea
mi-am adus aminte de 2 melodii dragute/siroposenii pe care le cantam prin liceu si-mi dau seama ca ce cantam noi era departe de ce trebuia...:)
cred ca a 2-a a mai fost postata, insa nu sunt foarte sigura..
Tot un dans... inaripat prin padurea verde-clair, chiar pe sub arborii fosninzi, printre firele de iarba jucause, presarate cu magnolii fraged catifelate...
pentru amatorii de gen, Mariza vine joi, 11 noiembrie in Bucuresti; biletele au un pret foarte rezonabil pentru valoarea artistei poate mergem si noi...pana atunci, enjoy!
Dintr-un film ce m-a marcat nespus... Iar de Katrin Sass ma indragostisem... Cum ii flutura parul in boarea tomnatica nocturna chiar inainte de atac...
Continuam oarecum serialul cu un artist la care ma intorc numai atunci cand simt acut cele doua vieti una langa alta... inghesuite...
Donnez-moi un peu d'espoir ce soir...
Le sanglot long des violons de l'automne berce mon coeur d'une longueur monotone...
Car sur la Terre tout est charmant surtout quand vient le printemps et qu'on voit les étangs pleins de lumière... quand un oiseau se pose sur un roseau morose... la pluie qui tombe du ciel... c'est le rythme éternel... tombé du ciel...
Bonjour bonjour les hirondelles y a de la joie dans le ciel par dessus le toit et le soleil dans les ruelles... y a de la joie... bonjour bonjour les demoiselles... y a de la joie...
Stiu ca majoritatea dintre voi sunteti atehnici, organici si cum mai vreti voi, dar oferim posibilitatea sa va abonati la toate comentariile la cerere (comment sau cata.oprea@gmail.com) sau chiar fara cerere Administratorilor: Setari-Commentarii si va adaugati intr-o lista in care sunt eu, Lili, Catalin).
Pasul 2, si acum e acum, adaugati un filtru in mailul vostru gmail/yahoo prin care mailurile de la pentrumuzica sa nu va ajunga in Inbox, ci altundeva (folder la yahoo, trash+label la gmail). Oferim asistenta si in directia asta.
Asa puteti mai usor avea o mica evidenta si raspunde la un comment de, sa zicem, vineri, in conditiile in care azi e marti si a-ti fost plecat(a) in weekend, etc..:)
Parca o feerie pe care-o port cu mine de mult timp, la care ma redeschid... imi statea pe Post... la sugestia Emei o scot din subsolul comentariilor...
Recenta intalnire (auto)cunoscatoare participativa prelungita en aparté m-a purtat la scoaterea demonilor... Ce ramane insa in loc ? O floare plapanda ? Un ierbar ? O poiana fertila ?
Cel mai onest ar fi fost sa postez un pic inainte aceasta pentru mine rascolitoare acapela cover...
seara trecuta am petrecut-o cu voi la sueta, seara asta am petrecut-o in cimitir ambele au fost cu adevarat revelatoare pentru mine - am descoperit lucruri la care nici nu gandeam despre mine si despre voi
multumesc Cata pentru aceasta sueta care s-a dovedit o ocazie minunata de autocunoastere si cunoastere si pentru mine s-a continuat de multe ori tacem chiar si atunci cand parem ca vorbim si invers - cam despre asta ne spune cantecul
Trebuie sa fie neaparat pe blogul nostru. Nu or fi ei la fel de legendari ca Led Zeppelin, insa melodia asta numai cantareste cat 2-3 albume Led.
Cred ca Ian Gillan are cel mai audiofil tipat pe care l-am auzit vreodata. Intentionam sa mai scriu una-alta admirative, insa imi cam par de prisos.
Si mai e ceva la piesa asta care ma incanta. Taica-miu o asculta infocat in vremea lui si uite ca si eu o ascult la fel in vremea mea - mi se pare mare lucru!
Ascultand azi la radio Crucify myself mi-am adus aminte de cat Tori Amos consumam cum 10 ani. Si iata una dintre preferatele mele...
PS: m-a enervat teribil concertul ei de la Sala Polivalenta. Nu Tori m-a enervat ci acustica salii. Cand dracului o sa avem si o sala de concerte mai de doamne-ajuta...?
Vin iarasi cu un "B-song", in crasa ruptura cu duetul anterior, dar deh, e ca o provocare...
Ati simtit vreodata ca, dupa ce v-ati indarjit sa parcurgeti o etapa (suit un munte, ajuns cu greu undeva etc), va treziti cocotati acolo intrebandu-va "and now, what?", ca parca totul va trece prin palme ca nisipul ?
Si o data acolo, simteam cum devin nisip iar palmele ciur... si-mi scap... De ce acolo? Ce e acolo? De ce eu? Ce e eu?
Cat de onesta e certitudinea? Socul tremurului nesigur e o stare sau o impresie de care tentam sa fugim ? Merita anestezia ?
Pe mine aceasta piesa induiosatoare, despre o mama ce-si vede fetita crescand in zbor, ma poarta catre intrebarile acelea...
Pun iarasi un duo cu vocatie "de jurnal" (cum observase John la un moment dat, bine ascuns prin comentarii)... De mic parca m-am simtit el...
Iar aici artisti de care nici nu mai tin minte de cand sunt foarte atasat...
Am nevoie de o rochie de tarism tarziu si de un cuier sa-l imbrac, si as mima putin :-) Desi nu cred ca o sa si cant, pentru ca pur si simplu nu ma pot decide intre rusa si franceza... sorry.. :-))
vin si eu cu Pixie...si sper ca nu-i va da 2 stele Cata, macar pt ca e blonda, frumoasa si apare calare la un moment dat...oricum, m-a impresionat vocea ei proeminenta, e foarte tanara...in acest videoclip avea 17-18 ani
Iata un alt mod de a pluti, la nivelul asfaltului as spune eu.. Am ajuns aic din cauza comentariului Lilianei dintr-un post mai vechi, in care spunea despre Ema: Ema, sunt convinsa ca o sa-ti pastrezi controlul. (for ref. http://pentrumuzica.blogspot.com/2010/10/alone-again-naturally-gilbert-osullivan.html)
Si asta m-a dus automat cu gandul la Out of control, o melodie din NFS Underground si in consecinta la melodia de fata.. incurcate mai sunt caile cantecului
o piesa care mi-a tot cantat in minte in seara asta si nici macar nu stiam a cui e, a trebuit sa o caut pe net dupa ce cuvinte imi aminteam... imi place mult ca are ceva teatral in ea...
Postarea Emei din Zob si Mara, pentru mine o revelatie ca sa spun asa, m-a condus catre o alta trupa "recenta" (by my standards :-P) care-mi placuse mult si la care ma intorc de temps en temps si acum :
Incerc sa-l prelungesc un pic pe John aici (si ca posibila glosa - de raspuns nu cred ca poate fi vorba ! - la intrebarile Emei), unde dupa ce ne lasam privirea sa zburde zambareata la rasarit, incepem sa plutim sur le tapis magique si vedem rasaritul de sus... en couleurs pastellisées :
si ca sa-i raspund Emei, care inca rataceste pe cararea cea intortocheata.. un singur lucru trebuie sa ne dorim in viata asta.. mai mult decat viata insasi.. este sa ne indreptam fata catre rasarit si cu bunavointa si zambet pe toata fata sa cantam acest vesel cantecel..
Aici cu acest "Pierrot (noir)" ce ma fascineaza -- poet, cantautor, bufon, actor de teatru, film mut si film, calator par excellence (din Rusia a plecat intai la Constantinopol dupa inghesuiala din Octombrie, apoi in Basarabia, de unde a fost expulzat in Polonia, de unde s-a dus in mediul de la Weimar, de unde, mai apoi, s-a dezmatat la Paris mai multi ani, de unde, de frica stim cui, a plecat, ca multi rusi de atunci, peste Ocean, de unde, in Post- Great Depression, a mai trecut un ocean si a ajuns in temuta China... de unde s-a intors pana la urma in this time Soviet Union... terminand-o intr-un hotel de unde altundeva decat St Petersburg)...
Parca nici nu mai e nevoie sa intelegem cuvintele... à propos de feeling si expresivitate in voce tout simplement...
Prima, de prin plimbarile sale pariziene... despre restaurante, jazz, cabaret si facut veacul pe stradute...
Apoi una despre Madame din acele vremuri si nostalgia trecerii anilor...
Si iata tot in mediul français, de la instrumentalul dinainte am fost purtat catre un altul, pe care unii l-ar putea considera kitschy, dar care-mi e simpatic uneori
Intai una de corazon saltaret :
Si un remake dupa o piesa ce m-a bantuit multa vreme... parca iar plutesc in pas valsant....
Continuam seria de "karaoke indraznete" (à bon entendeur, comme d'habitude ;-) ) cu un artist care-mi e cel mai aproape dintre cei postati pana acum in serie... am crescut cu el...
Pentru inceput, o piesa destul de cunoscuta, aici in varianta "princeps", cu o instrumentatie catifelat-baroca :
In continuare, o piesa mult mai putin cunoscuta, dar in care mi se pare ... "de n'avoir rien à perdre et d'avoir tout perdu" :
Apoi una care-mi legana anii copilariei... aaa aaa aaa aaa aaaaaa aaaaaaaaa
Si enfin, una care-mi inmoaie genunchii si azi.... tremur la glasul spre sfarsit de "Il y'avait un jardin qu'on appelait la Terre"... "Il y avait un jardin une maison des arbres"... un mondo migliore evocat mai inainte...
am descoperit aceasta melodie (varianta remixata) revazand Miss Congeniality la TV in weekend, necrezand ca pot pentru a 10-a oara...dar a fost chiar placut. defilau fetele pe ea, pe genul glamourish, iar Sandra era foarte haioasa dansand si amintindu-si subit toate miscarile, pana atunci imposibile, in timp ce tocmai daduse de urma infractorului...:)
cautand melodia, am vazut ca scena nu a ramas neremarcata nici de altii:))
deci recunosc ca nu m-am rugat niciodata asa intens, desi pus cap la cap, m-am rugat mult mai mult de 6 minute pana acum.. si ca sa dau un raspuns la o intrebare mai veche.. uite, asa ma rog eu :)) mda, mi s-a facut foame, vorba lui Vlad.. si ce-as mai fi mancat eu niste nutella acum... nuuutela... nuuu nuuu nuuu nuuu nuuu nuuuu nuuuu nuuuu nuuuuunuutela
Superba Cantare a marii postata de Adi m-a purtat, de foarte foarte departe, catre o alta ce m-a fascinat dintotdeauna... Zburam peste vai si munti, pe deasupra padurilor... De unde se iteau zvonurile nocturne...
Cantarea marii deschidea cutia suferintelor dinafara timpului... parca cea de aici ne poarta pe langa ele, inchizand astfel cutia intr-un mod necunoscut, patruns de fiorul nelistitor al Noptii...
Iar vocea, mereu am simtit-o hauntig, desi poate un pic alungita uneori....
Poate nu din intamplare, piesa acompaniaza tulburatorul "Fire walk with me"... al magicianului Lynch...
Dupa ce azi am fost la un fel de sindrofie la Mediateca, comunala am avut asa un sentiment de emptiness, de vid al comunicarii... Ne priveam unii prin altii... Bonne soirée bonne soirée, ça va ça va, des sourires bienveillants... Dar de fapt nici nu eram acolo... Doar niste proiectii, ca un film slab jucat... de fapt, parca dejucat... Umanul parca era doar in arhitectura... M-a pocnit brusc intrebarea: Exist? Unde? Ce caut aici? ... Si culmea e ca de fapt eu plec... locurile raman, cu pensionarii lor, cu mediatecistii...
Ma astept la castane zdravene de la John... Le primesc, n-am incotro... Cenusa... castronul... drept in cap!
si ca s-o incalzim la loc, construind pe stilul chill propus de Vlad.. ce as spune eu cand tu m-ai vedea in misery, dragoste in cenusa focului de semineu din vila de pe malul lacului.. daias foc.. pentru cine a vazut Sacrificiul lui Tarkovski, acolo se da foc tata.. hai, baga-ti chibrite, brichete, ce aveti prin casa..
si cum atunci cand eram mica acesti doi indivizi cu melodia lor ma faceau mereu sa sper ca undeva exista o lume mai buna la care merita sa visez sper sa nu fiu criticata prea dur pentru ca o postez desi ma astept la tot ce-i mai rau...
si cum chiar si starea mea ininteligibila merita traita, iata ca de la alone again am ajuns la i wish it would rain on me, ceea ce s-a si intamplat azi ca am venit plouata si cu apa in cizme
vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti atat de tristi ca veti pierde ceva desi acel ceva nu-l aveti? suna ininteligibil , stiu, dar cam asa ma simt eu acum...
O piesa (lyrics by Jean Constantin -- nu, nu el, ci un textier parizian destul de fameux pe aici) qui me fait tourner la tête si care m-a bantuit mult mult timp...
Intai "editia princeps", simt pana la lacrimi... imi evoca intrucatva de departe Le petit prince, una dintre cele mai frumoase povesti aflate vreodata :
Ensuite, o adaptare recenta ce m-a marcat nespus pe fond de infrasunete in infam-puternicul film Irréversible al lui Gaspar Noé din 2002... Filmul a fost unul dintre cele mai groaznice din viata mea, daca as fi stiut la ce ma inham, décidément nu m-as fi uitat... Dar oricat as vrea nu pot sa neg ca mi-a parut traumatic de bun... Ingrozitor m-a marcat juxtapunerea de scene dintre cele mai triviale (de intorceam capul in terror) cu unele sublime, desavarsite as spune, precum cea dinspre "sfarsitul" filmului, de un erotism senzual (usor pleonasm intended !) fantastic (cu Monica Belucci & Vincent Cassel), pe fondul acestei melodii, rapitoare :
Malheureusement, nu am gasit secventa cu melodia...
jackie wilson, criminal in serie in anii 50-60, a cantat despre cum se inceteaza o relatie.."put you down" si viata in general, viata lui.. a murit pe scena... o sa observati la el, o discrepanta intre mesaj si aparente..
intre cantec si versuri...
si intre cantec si dans...
discrepanta specifica tuturor criminalilor in serie. Ce oameni... auzi... Stop Doggin' Me Around... I'm gonna put you down.. si that's why I love you so.. uite asa s-a nascut muzica soul.. din contradictii :)
Sa scriem repede 2 cuvinte despre ce s-a intamplat la cea de-a 2-a sedinta de blog. In primul rand am avut o participare destul de numeroasa si s-a vorbit despre diverse chestii, de la teatru, dans la tema sedintei care a fost ceva de genul: "Care e muzica mea si ce fac eu cu ea?". Am vorbit despre noi, raspunzant la 3 intrebari aparent simple.
Ce gen? Ce melodie? si Cum ma face sa ma simt?.
Va invit sa incercam sa raspundem in comment la aceste 3 intrebari, ca sa impartasim si cu ceilalti raspunsurile. Deasemenea si cei care nu au putut ajunge, precum si alti cititori pot raspunde la aceste 3 intrebari. E un exercitiu de autocunoastere mai mult..