marți, 21 iunie 2011

Nino Rota -- Le notti bianche / L . Visconti (1957)

Uite-asa o senzatie de seara atat de prizata, atat de familiara si totusi cu ceva poetic in ea... in angoasa in fata ei... Iar ce-i in spate nu-i decat o *distraction* incongrua cu starea, cu tensiunea, cu momentul... desi si ea e o alta tensiune, un alt univers inchis de nevoie... o nostalgie franta... Asta-i pentru mine un fel de poezie a vietii... alb-negru dar in infinite nuante... pastelul moncrom, monosoul... si totusi soul...



Cum ziceai tu John cu oamenii care sufoca atunci cand nu sunt oameni... dar nu sunt oameni oare nu tocmai pentru ca s-au vaduvit de umanitate ? Eu inca as lasa mana intinsa, cu fata, nu cu dosul... palmei

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu