joi, 17 mai 2018

the return & leviathan - andrei zvyagintsev

Si daca tot sunt intr-un moment sensibil rusesc dupa acel Leto al lui Kyrill Serebrenniko pe care nu am apucat sa-l vad, am zis sa aduc totusi un omagiu filmului rusesc exceptional printr-o postare dedicata unui regizor rus contemporan, care pe mine m-a lasat de fiecare data fara suflare sau replica... Andrei Zvyagintsev. Intai am vazut The Return si am ramas cu gura cascata la propriu incercand sa-mi inghit galusca de emotie. Metafora filmului, jocul actoricesc al pustilor, frumusetea biblica a scenelor, peisajele superbe, muzica minunat aleasa, cadrele pictoresti, culorile, umorul replicilor, totul armonios si profund emotionant. Am crezut ca mai bine nu se poate. Insa la putin timp am vazut Leviathan care m-a lasat iar cu gura cascata tot de emotie, de soc, gata sa strig de revolta, nici eu nu stiam. Un film probabil greu de inghitit pentru un est-european si mai greu de inteles pentru un vest european, insa exceptional. Jos palaria in fata domnului regizor de care parca nu ma mai satur. Ca de calitatea jocului rusilor nu se mai indoia nimeni. Aleksey Serebryakov e indescriptibil de bun si nu numai. Si iata continuu sa vad filmele lui Zvyagintsev si zau ca nu e vreunul de lepadat. Ce sa zic, vremuri bune se arata!

leto - mike naumenko, the summer will end - viktor tsoi

Vreme trece, vreme vine... Vremea asta noua care-aduce vremea veche, cinemaul rusesc al lui 2018 care-aduce rockul rusesc al anilor 80. Dar las' ca-i bine, sa fie vara in sfarsit: "Leto", intai varianta lui Mike Naumenko, apoi cea din filmul lui Kyrill Serebrennikov pe care abia astept sa-l pot vedea, nu pe Kyrill ca a ramas in arest la domiciliu si n-am nicio sansa, nici macar in presa, ci filmul lui. Pana la urma vremurile s-au schimbat ele oare?... Si nu in ultimul rand, personajul filmului, acel Viktor Tsoi, cel real, rocker, frumos de pica in felul lui nonconformist, cu un timbru melancolic, mort la 28 de ani intr-un stupid accident de masina. El, cel care-anunta sa o lasam mai moale cu vara ca se duce-n foc si ea... Stie el ce stie!...