joi, 16 decembrie 2010

Leonard Cohen -- The land of plenty

De inima verde ca sencha japonez si fierbinte, vin cu un sentiment pe care in ultima vreme il am din ce in ce mai pregnant in periplurile prin orasul meu (cel nou, dar veche cunostinta) : ca parca nu as mai pleca deloc de aici... Cumva ca-n Der Zauberberg cred... Parca ca as fi aici de cand ma stiu... asa ca ciobanasul prin poienile lui transhumantice...



... Dintr-un film omonim, cu perspectiva inversata cumva fata de sentimentul de mai sus, dar intensitatea ramane, si parca merge oricum... In orice caz imi canta asta seara printre metrouri si cladiri semicirculare :-)

6 comentarii:

Cata O spunea...

sencha I agree... filmul nu l-am vazut, crd.. sentimentul de acasa e specific serii.. barlog. vizuina..

vlad popic spunea...

Ah nu cred c-ai inteles intocmai : sentimentul e cam la fel, chiar usor creescendo, indiferent de ora si lumina :-)) Oricum aici vizuina mi-e in piata ;-)

Cata O spunea...

acum incep sa inteleg desi nu inteleg pe deplin.. e doar o nostalgie ? credeam ca e ceva mai primar, mai brut...

vlad popic spunea...

Nu, nu-i nicio nostalgie : e asa primar si brut cum spui, numai ca el ma pocneste cel mai pregnant cand sunt in strada, in piata, printre oameni, printre lumini, printre cladiri ;-)

Cata O spunea...

un fel de agorafilie

vlad popic spunea...

Da, exact, asa ceva ;-) Imi era dor de oameni, de constructie sociala spontana, dupa pustia glaciar/la bretona... :-)

Trimiteți un comentariu