marți, 15 iunie 2010

Keren Ann - I'm not going anywhere



uite daca tot e momentul depresiilor citadine.. eu cand nu am bani ar trebui sa cant asta :)) in alta ordine de idei, mi se pare ca muzica parca ar fi dintr-o reclama la Orange... cu mesajul e mai greu, dar ar putea fi ceva de genul, mi-a murit telefonul, so I'm not going anywhere.. sau.. tocmai ce mi-am platit abonamentul, so I'm not going anywhere.. ma rog, umor negru.. recomand niste betabloquant-e, daca dati bacul, sau daca vreti sa-l da-ti din nou (eu am nevoie la romana).. desi am auzit ca pastilele astea provoaca tahicardie, si tahicardia.. :)

2 comentarii:

Len spunea...

Mda, uneori e placut sa not going anywhere... Mai ales daca esti un pic autist. ;) Am senzatia ca tipa e incantata ca nu pleaca nicaieri, dar zau daca am inteles mesajul... Colectioneaza amintiri? A ramas blocata in ea insasi, da-da, si se pregateste oare sa se sinucida? Mult prea nihilista parca, si-a tesut un cocon frumos si nu are nevoie de nimeni si nimic, refuza sa fuzioneze, sa rezoneze, ma-ntreb de ce... I like to hear but not to listen, I like to say but not to tell... Porcaria asta de depresie, care la urma urmei nu-i decat un dezechilibru chimic in organism!

Cata O spunea...

perfect de acord. dealtfel in ciuda frumusetii melodiei, despre Keren Ann si mesajul ei nu mai am nimic de adaugat la ce ai spus tu

in schimb am vazut intre timp Down by Law, ca tot veni vorba.. fain filmul.. e un fel de "Who's Afraid of Virginia Woolf" combinat cu "La vita e bella".. adica fundul sacului combinat cu umor negru.. dar nu pot zice ca m-am inebunit dupa el, in principal datorita predictibilitatii raului.. ceva de genul.. ti-am spus eu ca e o inscenare..sau ti-am spus eu ca o sa se rataceasca.. eu nu pot sa relate cu dramele astea americane.

Cel mai mult imi place inceputul, desi e fortat, apasator. atmosfera noir, totul, e destul de dinamic. In a doua parte e un road-movie, mai usor de inghitit, dar Benigni e teatral si contrasteaza prea puternic cu ceilalti, care parca sunt din alta lume, prea stearsa in comparatie cu a lui. Benigni ii eclipseaza pe cei doi desi ei sunt facuti sa fie eroi in felul lor.. ii transforma in personaje secundare aproape in fiecare scena.. Asta da un sentiment ciudat, nu mai sti cu cine sa te identifici si cu cine nu. Tot filmul parca e o fabula, un exercitiu, o banda desenata..e strabatut de antieroi, victime ale sistemului de morala protestanta si ca nuca in perete, de optimism italian.. fain, m-am distrat.

Trimiteți un comentariu